”Spre Anul Credinței” – Mesajul nunţiului apostolic ÎPS Francisco Javier Lozano

În cadrul programului de sâmbătă după-amiază, 25 august, PS Petru Gherghel a prezentat mesajul nunţiului apostolic în România şi Republica Moldova, ÎPS Francisco Javier Lozano pentru cea de-a VI-a Adunarea Obișnuită a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC).

Redăm în continuare un fragment din Mesajul nunţiului ÎPS Francisco Javier Lozano.

 În numele Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, pe care am onoarea să-l reprezint în ţara voastră, doresc să vă transmit, înainte de toate, salutul său cordial și, în același timp, urările călduroase pentru ca zilele pe care urmează să le petreceţi să fie ocazii de har îmbelşugat şi de creştere spirituală pentru toţi.

Așa cum a scris și Sfântul Părinte în Mesajul adresat celei de-a VI-a Adunarea Obișnuită a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC): „În această fază a istoriei, în lumina Magisteriului social al Bisericii, lucraţi şi pentru a fi tot mai mult un laborator de «globalizare a solidarităţii şi a carităţii», pentru a creşte, cu toată Biserica, în coresponsabilitatea de a oferi un viitor de speranţă omenirii, având şi curajul de a formula propuneri exigente”.

Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, prin intermediul meu, mulţumeşte diecezelor, parohiilor, comunităţilor călugăreşti, asociaţiilor şi mişcărilor bisericeşti, care au lucrat cu generozitate la pregătirea şi desfăşurarea acestui eveniment. Dumnezeu nu va înceta să le binecuvânteze. Fecioara Maria să vă însoţească în drumul vostru. Ea să mijlocească pentru fiecare dintre voi, pentru ca cea de-a VI-a Adunarea Obișnuită al Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC), de la Iași,  să vă ajute să creşteţi în credinţă şi în iubire.

Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, vă asigură de rugăciunea sa şi vă binecuvântează din inimă.

Arhiepiscop Francisco Javier Lozano,
nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova

 

Alexandra Cojan și Ana-Maria Blaga