”Să cunoaștem România” – Programul zilei de vineri 24 august

”Să cunoaștem România” – vizita participanților la Adunarea Generală a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (AG FIAC) în Moldova. Ziua de vineri, 24 august 2012, a reprezentat pentru toți participanții la AG FIAC o ocazie de a cunoaște România prin vizita pe care aceștia au făcut-o la câteva obiective turistice din Bucovina. Împreună cu membrii Acțiunii Catolice (AC) din întreaga lume aflați la FIAC s-au aflat PS Petru Gherghel, episcop de Iași, Cardinalul  Salvatore de Giorgi, PS Virgil Bercea, episcop de Oradea, PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, PS Luis Armando Collazuol (Argentina), ÎPS Felix Anthony Machado (India), PS Domenico Sigalini, asistentul spiritual al AC din Italia și al FIAC, alți episcopi și preoți atât din România, cât și din străinătate.

Plecarea în călătorie a avut loc la ora 7:30, din fața Institutului Teologic Romano-Catolic (ITRC).Pe lângă microbuzele și autoturismele existente, organizatorii au pus la dispoziția participanților trei autocare, astfel încât aceștia s-au împărțit în funcție de limba de comunicare dorită: franceză/italiană, spaniolă și engleză, în fiecare autocar existând ghizi de călătorie care ofereau toate informațiile necesare în aceste limbi de circulație internațională.

Prima oprire a fost la Sanctuarul Marian de la Cacica, unde, la ora 10:30, a avut loc sfânta Liturghie prezidată de PS Luis Armando de Collazuol. A urmat apoi vizita la mănăstirea ortodoxă Voroneț, după care ne-am oprit pentru a lua masa de prânz la Parohia Romano-Catolică din Gura Humorului. De acolo am plecat spre mănăstirea ortodoxă Agapia, unde am putut afla mai multe despre istoria vieții monahale din Moldova.

În jurul orei 19:00 am ajuns la Hârlău, unde am vizitat Muzeul Viei și al Vinului din Moldova, după care am fost invitați la o cină tradițională românească în curtea muzeului.

Plecarea spre Iași a avut loc în jurul orei 22:00, nu înainte de a mulțumi gazdelor și organizatorilor pentru această zi destul de solicitantă, dar plină de căldură, de frumusețe, de împărtășire a acelorași valori spirituale. Am învățat să ne rugăm împreună, indiferent de limba pe care o folosim pentru a rosti rugăciunile, pentru că, până la urmă, limbajul universal al creștinilor din Acțiunea Catolică este unul singur: slujirea plină de iubire, de responsabilitate și de disponibilitate în Biserică, după exemplul lui Cristos.

La finalul călătoriei am cules câteva impresii de la participanți:

În sfârșit am ajuns – acesta a fost ultimul anunț de astăzi, din autocar. A fost o zi cu adevărat specială petrecută în România. În afară de locurile noi pe care le-am văzut și de încărcătura spirituală pe care am simțit-o, peisajele și stilul de viață au fost de ajuns pentru a ne face călătoria extraordinară. Pentru mine, cel mai important lucru a fost discuția care a avut loc între participanți, comunicarea atât de intensă, timpul pe care l-am petrecut împreună, faptul că am vorbit unii cu alții și am reușit să ne cunoaștem mai bine. De asemenea, mi-am făcut prieteni noi, tineri care au studiat împreună la diverse institute teologice. Discuțiile cu aceștia au fost foarte folositoare deoarece am putut să comparăm tipurile de activități pe care fiecare dintre noi le desfășoară. A fost într-adevăr o zi specială.”

(Eli,Ierusalim)

 „Ziua de vineri, 24 august 2012, a însemnat pentru FIAC – Iaşi 2012 bucurie împărtăşită, valorificarea prieteniei, a rugăciunii, trăirea unei frumoase comuniuni care a dizolvat realmente orice distanţă lingvistică sau de orice altă natură ar fi putut exista între invitaţii prezenţi din cele peste 30 de ţări.

Celebrarea liturgică în Sanctuarul de la Cacica, primul popas al excursiei noastre, a fost cel puţin revigorantă, iar acest lucru a fost vizibil până la sfârşitul zilei. Vizita mănăstirii Voroneţ, precum  şi vizita la mănăstirea Agapia au fost două descoperiri inedite asupra religiei, tradiţiei şi artei bizantine româneşti. Una dintre dimensiunile artei româneşti tradiţional-folclorice am descoperit-o odată cu vizita la Muzeul Vinului din Hârlău.

Suntem recunoscători pentru toate acestea Domnului, organizatorilor, episcopilor prezenţi in mijlocul nostru în toate momentele zilei şi tuturor celor care au susţinut realizarea acestei excursii de neuitat.”

(Simona, Oradea)

„Vă mulțumesc pentru acest timp deosebit și această experiență de comunitate și de Biserică universală. Sunteți un popor foarte prietenos și plin de spiritualitate. Rămâneți în iubirea Domnului. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.”

(Delegația din Slovacia: Michal, Monika, Fero, Jano)

„Vă mulțumesc pentru ocazia de a cunoaște diversitatea confesiunilor din țara voastră și de a trăi o frumoasă zi de prietenie și înțelegere reciprocă, de a vedea cum persoane din diferite părți ale lumii împărtășesc momente de bucurie.”

(Vihica, Bosnia și Herțegovina)

„Mi-a plăcut foarte mult să cunosc România mai de aproape, să văd mănăstirile și peisajele pline de liniște. Vă mulțumesc pentru ziua petrecută în bucurie și fraternitate.”

(Chiara, Italia)

„Zona Bucovinei a fost întotdeauna un punct de atracție pentru cei care ne vizitează țara, pentru că este plină de cultură, tradiții, dar mai ales pentru puternica prezență a elementului religios. Călătoria sau pelerinajul de astăzi confirmă încă o dată dorința omului de a-l căuta și de a-l întâlni pe Dumnezeu, sentiment manifestat din plin atât la sanctuarul de la Cacica, cât și la mănăstirile vizitate. Consider că ceea ce s-a întâmplat astăzi nu a fost altceva decât o puternică manifestare a universalității Bisericii.”

(pr. Mihai Bălan, Republica Moldova)

 Ana-Maria Blaga, Raluca Fernea, Celina Dumitru